ISTORIE

La miazazi de muntii Capatanii, in frumoasa depresiune a Horezului se afla satul Vaideeni, de o parte si de alta a raului Luncavat, in ale carui valuri curge cerul de culori ale caselor si gospodariilor mari, ale portului ciobanesc si taranesc.
Asemeni batranilor satului, undele raului, fantanile de pe dealurile din jur, fosnetul padurilor din preajma, pietrele – martorii tacuti ai locului sunt ecoul vremurilor si al luptatorilor de altadata si care parca sunt gata oricand sa depene viata acestor locuri si oameni, din inneguratele vremuri la lumina de azi.
Prima atestare documentara a satului Vaideeni dateaza din sec. al XVI-lea, din timpul lui Radu cel Mare si se refera la una din intamplarile cere aveau loc in mod frecvent in viata satelor – o “judecata” pentru pamant. In acest conflict castig de cauza au avut locuitorii din Vai de Ei, despre care se consemneaza in Hrisovul lui Radu cel Mare, ca “au fost stapani netulburati de nimeni din mosi stramosi pe aceste meleaguri.”
Fara indoiala ca zestrea documentara a trecutului ar fi fost mai bogata, dar cu trecerea vremurilor si cu inaintarea prin viata a batranilor, multe zapise si hrisoave nu au mai ajuns la noi; unele s-au pierdut iar altele au fost macinate de dintele necrutator al timpului. Satul Vai de Ei a supravietuit pana in sec al XIX-lea, cand s-a marit prin venirea marginenilor sibieni, cand a primit si numele de Vaideeni.

Toponimic, denumirea de Vaideeni isi are originea dupa satul Vai de Ei sau satul Vaidei din comuna Romos, judetul Hunedoara, cand in urma navalirii hoardelor tatare din anii 1241 – 1243, satul Vaidei a fost distrus iar o perte din locuitori au trecut muntii si s-au asezat pe aceste meleaguri. Satul Vai de Ei a supravietuit pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea, cand s-a marit prin venirea marginenilor si a primit numele de Vaideeni. In “Conferinţa ţinută la Casa Şcoalelor” (1912), Emmanuel de Martonne a susţinut de fapt un curs de geografie socială comparată. In urma peregrinărilor sale prin Carpaţi, geograful francez a asociat “pendularea regulată” a turmelor de oi intre locurile de “vărat” şi “iernat” cu procesul de transhumanţă existent in Franţa, in Alpi, Pirinei şi Cevennes. O altă asemănare a fost surprinsă intre procesul de numărătoare la schelă a oilor şi acele “lies et passeries” din Pirinei, situate pe ruta oilor spaniolilor ce se indreptau la iernat spre Franţa.